Regăsire

Îmbrăcat în catifea cobor în sat,
cu toate că s-a dus multă apă pe pârâu rata oprește în același loc…
unde în urmă cu multe tinereți părinții mă îmbrățișau,
știind că pruncul lor a scăpat de plug.

Dacă stau bine și mă gândesc șoferul este același,
nu am cum să uit acel zâmbet care m-a vegheat
până la prima stație din oraș,
în schimbul a cinci ouă și o găină,
de vină este albul
care s-a jucat prin părul său.

Copiii juliți în genunchi aleargă pe lângă mine,
li se pare ciudat să vadă pantofi lăcuiți prin praful lor…
Își dau coate, râd, parcă aș fi un clovn care și-a uitat rolul,
unul dintre ei având mai mult curaj mă roagă să le cumpăr acadele
sunt musafir…aici așa este obiceiul.

Având o lumânare aprinsă îmi îndrept pașii spre mormântul lor,
nu am mai fost de mult pe la ei,
probabil, de mine le este dor.
Cimitirul este același, nimic nu s-a schimbat…
până și vecinii sunt aceeași,
auzisem că-n altă parte i-ar fi mutat.

Greierii și-au ridicat propria casă lângă cruce,
se joacă cu chitara, cântă, pentru ei viața este o bucurie imensă…
parcă-l văd pe El, după o zi de Duminică,
cum la câmp se duce.
Furnicile și-au întemeiat mușuroiul printre buruieni,
aleargă dintr-o parte în alta parcă știind că iarna le bate la ușă ,
parcă o văd pe Ea luptându-se cu viața…
plină de troieni.

Îngenunchez să le sărut poza lipită de pe ciment,
ochii nu au curajul să plângă…
timpul se oprește în acest moment,
o mână mă atinge…este tata
un sărut pe frunte…este mama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *