Am învățat să râd de propria tragedie, restul fiind o banală comedie

Ne trăim viața doar după scuze…ne gândim mereu la ziua de mâine, dar acest lucru, în unele cazuri, ne pune capac. De multe ori, cădem în păcat…ne rugăm la îngeri să ne lumineze drumul, dar uneori și ei se supără pe noi și ne lasă să ne descurcăm singuri.

Totul este greu, urcăm trepte, coborâm…în fiecare zi încercăm să ne regăsim, ne uităm la poza din buletin să vedem dacă suntem noi…cei de azi, cei de ieri sau cei de mâine….din păcate suntem câteva cifre înșirate pe un plastic.

Trăim totul la maxim, ne place viteza, timpul trece repede, nu simțim acest lucru…dar uităm mereu ceva…viteza ucide, iar noi suntem cei care decidem acest lucru, noi și limitele noastre.

Toți avem vise, la care renunțăm fără să ne dăm seama…avem planuri, idei, gânduri, dar destinul este propria noastră supriză…o simplă tombolă.

Eu unul știu cum este să te ridici când ai blugii rupți, cum este să te simți când ești tratat precum un obiect, când ești trădat de cei de lângă tine…dar am învățat să râd de propria tragedie, restul fiind o banală comedie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *