Specialiștii se contrazic între ei, iar noi nu știm ce să mai credem…#stațiîncasă

Posted on

În următoarele rânduri voi scrie despre multitudinea de specialiști care apar pe la televizor, care își schimbă opiniile în funcție de postul la care vorbesc sau, probabil, în funcție de cum se trezesc dimineața. Ce nu pricep acești specialiști, și poate ar trebui să priceapă, este că sunt urmăriți de toată populație acestei țări, sunt lideri de opinie, iar în această perioadă toată lumea are încredere în ei…și poate ar trebui să țină cont de acest aspect.

În multe cazuri…acești specialiști se contrazic între ei, sau mai grav ei cu propria lor persoană…unii zic că trebuie să purtăm doar mască de protecție, alții zic că putem purta chiar și un fular pentru a ne proteja…și atunci eu ca cetățean pe care dintre ei să-i cred !?

În același timp, unii zic că această pandemie se va termina cel târziu la sfârșitul lunii mai, alții spun că această pandemie poate dura și până la doi ani, în cazul în care nu se găsește un vaccin…și atunci eu ca cetățean ce să înțeleg…că dacă doi ani nu apare vreun vaccin trebuie să mă feresc de prieteni, rude, familie…în permanență !?

Totodată îi urmăresc pe acești specialiști care, de multe ori, se contrazic inclusiv și asupra modului în care se transmite acest virus…ba se poate lua de pe butonul de la lift, ba nu se poate lua, ba se poate lua de pe hainele cu care ieșim afară, ba nu se poate lua, ba se poate lua de pe clanța ușii, ba nu se poate lua…și atunci eu ca cetățean ce să mai înțeleg sau pe cine să mai cred !?

Le-aș recomanda acestor specialiști ca înainte să mai apară prin presă să stea toți la aceeași masă și să vorbească toți aceeași limbă, deoarece o mare parte din panica creată în rândul populației se datorează și lor.

P.S. O întrebare, de fapt două, pentru acești specialiști…eu stau în casă, respect tot ce ziceți și chiar și așa există riscul să mă îmbolnăvesc…până aici totul este ok. Domnilor specialiști, este corect ce s-a întâmplat pe aeroportul din Cluj, unde mulți veneau din Suceava, principalul focar al țării și cu toate acestea sunt primiți cu brațele deschise de nemți…???? Cum nemții îi primesc să muncească pentru ei, iar noi nu avem voie să ieșim din casă ??? Eu asta nu prea înțeleg…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *