Asociația Oamenilor de Afaceri din Gorj, apel către instituțiile medicale

Posted on

Asociatia Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017, prin presedintele AOAG – Domnul Lelius Stanusoiu, trage un semnal de alarmă și reamintește scopul campaniei de strangere de fonduri pentru achizitionarea unui Laborator Genetic performant in vederea testarii COVID-19 la Târgu-Jiu.

După apariția în spațiul public a mai multor informații, privind situația creată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, asociația vine cu un punct de vedere clar și concis.

”Reamintim faptul că AOAG a făcut eforturi majore pentru achiziționarea aparatului care ajută la realizarea testelor pentru coronavirus și nu numai. AOAG declara ca scopul campaniei a fost realizat în momentul recepției laboratorului perfect funcțional. Toate celelalte chestiuni care țin de autorizațiile necesare funcționării în bune condiții a laboratorului, alături de organizarea și instruirea personalului medical ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul laboratorului, nu au facut obiectul campaniei și nici nu intră în competența AOAG. Prin urmare, din respect pentru toți cei care au facut posibilă achiziționarea acestui laborator performant, dar și din respect pentru beneficiarii direcți – cetățenii gorjeni, AOAG face apel la autoritățile publice și la persoanele publice locale (din mediul politic și medical) cu competențe în această speță, să facă în cel mai scurt timp posibil, toate demersurile necesare autorizării/acreditării laboratorului”, transmite AOAG.

De asemenea, asociația roagă instituțiile medicale abilitate să ia măsurile necesare pentru a instrui personalul în folosirea laboratorului.
”Totodată AOAG roagă instituțiile medicale abilitate să ia măsurile necesare instruirii personalului și organizării activității laboratorului genetic, astfel încât să permită testarea COVID-19, în scopul limitării răspândirii virusului, considerând că testarea în condiții optime a populației este de o importanță vitală în aceste momente pentru a se preveni răspândirea noului coronavirus”, se mai arată în comunicatul trimis de AOAG.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *