Premiera spectacolului „Păcălici și Minciunel”, joi la Târgu Jiu

Posted on

Teatrul de păpuși „Pinocchio”, îi așteaptă pe cei mici, pe data de 24 iunie 2020, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu, începând cu ora 11:00, la premiera spectacolului „Păcălici și Minciunel”.

„Este vorba despre o poveste  muzicală, dinamică, antrenantă, care va capta atenția prin poveste și decor, dar și prin păpușile bine realizate. Povețele pe care copiii le vor învăța de la personaje sunt legate de faptul că minciuna nu duce la ceva bun, ci trebuie să fie corecți și juști cu cei din jur.”, ne-a transmis Anamaria Alionescu, purtător de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Piesa este scrisă și regizată de Piesa este scrisă și regizată de actrița Cornelia Diaconu. Din distribuție fac parte: Alina Mornea, Adelina Popescu, Daniela Rednic, Andreea Urlan și Liliana Uscătescu.

În același timp, datorită situației actuale, oranganizatorii spectacolului transmit următoarele informații privind modul în care vor trebui ocupate scaunele:

„Rândurile pe care spectatori vor putea sta vor fi semnalizate prin marcaje de culoare VERDE. În cadrul rândurilor marcate pentru spectatori, distanța față de următorul spectator sau grup de spectatori, aparținând aceleași familii, va fi de 3 scaune (echivalentul a 2 metri). Accesul în incinta Teatrului de Vară se va face pe poarta principală – strada Vasile Alecsandri, nr.53, iar ieșirea se va realiza pe poarta secundară – spatele Casei de Cultură. Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă. De asemenea, vă rugăm să aveți mască și să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *