Unde se termină logica, începe Târgu Jiul! Episodul 1…Calea Eroilor

Undeva prin 2016 a fost prezentat, pentru prima data, proiectul privind modernizarea Căii Eroilor…proiect prin care se vorbea despre garduri noi pe această axă, de bariere retractabile la trecerea de cale ferată, de locuri de parcare, chiar și despre senzori de mișcare la operele de artă. Pentru realizarea acestui proiect primăria Municipiului Târgu Jiu avea nevoie de aproximativ 40 de milioane de euro, dar timpul a trecut și cum spuneam de multe ori…„unde se termină logica, începe Târgu Jiul!”.

Prin 2016-2017 acest proiect a fost depus la Ministerul Dezvoltării, iar răspunsul a venit destul de repede: „proiectul pentru Calea Eroilor s-a aprobat, proiectul a fost împărțit pe mai multe loturi și tot acum a fost aprobată și finanțarea pentru primul lot, ce înseamnă modernizarea infrastructurii pentru această axă”, dar timpul a trecut…iar în prezent avem doar câteva gropi.

Undeva prin 2018 Primăria Municipiului Târgu Jiu risca să piardă vreo 2 milioane de lei primiți de la o companie din energie, bani necesari pentru modernizarea acestei axe, datorită unui aviz…iar „celebrul” nostru primar se plângea pe la toate emisiunile de acest lucru, în loc să rezolve această problemă…dar problema a fost rezolvată de reprezentații PSD la București, mai ales că în acea perioadă Guvernul era condus tot de PSD…și timpul a trecut…iar în prezent avem doar câteva gropi.

De câteva luni, pe Calea Eroilor au început lucrările, dar din păcate aceste lucrări mai mult stau decât să meargă…stau exact cum a stat și Târgu Jiul în ultimii trei ani de zile, iar bani de la Guvern, pentru acest proiect, se pare că nu mai vin, cu toate că Romnescu este liberal, iar actualul Guvern este condus de Ludovic Orban, liberal și el din câte știu eu.

Cu toate că în 2017, pe pliantul electoral distribuit  prin tot orașul spunea că va „transforma orașul în pol turistic, prin care să pună în valoare operele marelui sculptor Constantin Brâncuși”,  Romanescu a cam uitat de aceste opere de artă, a cam uitat de Calea Eroilor…a cam uitat de ce a promis…a cam uitat de tot. 

În timp ce scriu aceste rânduri, stau și mă întreb dacă Marcel Romanescu are curajul să recunoască public că acest proiect, privind modernizarea Căii Eroilor, a demarat datorită fostei administrații publice locale și că a fost ideea actualului viceprimar Aurel Popescu…oare are acest curaj ?!…eu zic că nu.

Din păcate, în ultimii trei ani, mi-am dat seama că actualul primar nu a fost în stare să finalizeze proiectele începute de alții, ce să mai vorbim de proiecte noi pe care să le înceapă el…dacă nu mă credeți atunci mergeți pe Calea Eroilor și veți vedea doar gropi, nimic concludent.

P.S. Da…modernizarea Căii Eroilor este un proiect demarat de PSD, este un proiect pentru care mulți oameni au alergat pe la București, este un proiect de care actualul primar își bate joc…dar, exact cum spuneam la începutul materialului, unde se termină logica, începe Târgu Jiul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *