Pentru ce se întâmplă prin țară toată lumea este de vină, mai puțin cei care ne conduc acum

Posted on

Suntem în campanie electorală, iar toate partidele politice își prezintă programul de guvernare, proiectele pe care vor să le pună în practică, după data de 6 decembrie, sau cum vor să schimbe viața românilor în bine. Se vorbește mereu despre relansarea economiei, despre îmbunătățirea sistemului de sănătate sau despre organizarea cât mai bună a sistemului de învățământ. Sunt multe de făcut prin această țară…iar principalii vinovați suntem noi, oamenii de rând, nu cei care ne conduc acum…în opinia lor.

După două săptămâni de campanie constat cu surprindere că pentru tot ce se întâmplă cu societatea românească, în general, toată lumea este de vină, începând de la directorii de școală sau acei profesori ce sunt nevoiți să ducă cursurile la poarta elevilor care nu au tablete sau internet, directorii de spitale sau doctorii ce sunt nevoiți să plimbe bolnavii între spitale, mediul economic pentru că nu înțelege ce trebuie să facă, și nu în ultimul rând PSD-ul. Singurii care nu sunt vinovați, de aceste lucruri, sunt cei de la PNL…nu i-am auzit deloc în această campanie să spună și ce greșeli au făcut în ultimul an de zile și să și le asume.

În același timp, se laudă cu investiții peste investiții…începând cu podul de la Lainici promis în campania de la locale sau cu centura Municipiului Târgu Jiu…toate aceste investiții fiind doar pe hârtie sau prin diferite discursuri electorale.

Totodată, constant cu surprindere  că PNL-ul își menține obiceiul celor de la PDL…țin spitale închise,  mai ales în această  perioadă în care oamenii au nevoie foarte mare de sistemul de sănătate…vezi cazul spitalului de la Lețcani.

Ce am constat în ultimele două săptămâni și asta pot spune că mă bucură într-un fel…este că cei de la PNL încearcă să-și facă campanie folosindu-se de imaginea unor oameni din PSD, chipurile pe care îi chemă la discuții exact în campania electorală pentru a le afla problemele din comunitățile pe care le reprezintă…fiind la guvernare de un an de zile era normal ca aceste probleme să le știe deja, nu să le afle acum….în campanie. Încă o dovadă că în PSD sunt oameni care sunt bine văzuți în comunitățile lor.

Și ca de final…Paștele a fost a lor, Crăciunul să fie al nostru!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *