Voi susține mereu tinerii

Posted on

Exact cum am promis, în campania electorală, tot timpul voi susține sportul, tinerii care obțin performanțe, dar mai ales tinerii care sunt la început de drum.

Astăzi, 19.01.2021, în ședința de comisii reunită din cadrul Consilului Local al Municipiului Târgu Jiu am propus un amendament, prin care am solicitat majorarea sumei acordate pugilistului Constantin Bobu de la 5.000 lei (net) la 10.000 de lei (net), pentru perfomanțele obținute în competițiile sportive. Acest amendat a fost votat.

În același timp, am solicitat să mi se pună la dispoziție o situație clară cu parcarea Rodna, dar și cu parcarea de la Stadion, unde nimeni, în momentul de față, nu plătește și cred că este timpul să aflăm de ce.

Totodată, colegul meu Aurel Popescu a propus ca din Consiliul de Administrație de la TRANSLOC să facă parte și domnul Șerban Predescu, fostul director de la RAR, un om cu o experiență vastă în domeniul transporturilor, dar majoritatea PNL din Consiliul Local nu a fost de acord cu această propunere….așteptăm ședința de luni pentru a vedea propunerea lor pentru acest consiliu de administrație.

Și nu în ultimul rând, colegul meu Ciprian Florescu a propus „ajustarea” în minus a abonamentelor pe care le plătesc târgujienii care apelează la serviciile TRANSLOC, ținând cont de condițiile oferite în prezent, dar nici această propunere nu a trecut, abonamentele fiind ajustate în plus de majoritatea PNL din Consiliul Local.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *