„Ai doar opt minute” să-ți dai seama ce bogăție este mai importantă pe acest pământ

Posted on

Fiind duminică, aleg să scriu despre bogăție…dar nu despre acea bogăție la care, probabil, ne gândim toți. Nu totul se rezumă la numărul de case în care locuim, la numărul de mașini pe care le conducem sau la numărul de bancnote pe care le avem în buzunar.

Cred că ar trebui să vorbim, uneori, despre acea bogăție ce ne caracterizează ca oameni, ca persoane. Da…să vorbim despre bogăția sufletului nostru, despre ce putem să oferim celor de lângă noi.

În același timp, cred că cele mai importante bogății sunt copiii, indiferent dacă părinții se înțeleg sau nu.  Bunul simț, iar este o bogăție la care nu trebuie să renunțăm niciodată…este greu, datorită societății în care trăim, dar nu trebuie să renunțăm la el. Dragostea…o bogăție pe care începem să o întâlnim din ce în ce mai rar și lista poate continua cu valorile spirituale sau cu demnitatea de om.

Apropo de acest subiect…vă voi spune o poveste:

„O femeie săracă, cu un copil în brațe, trece pe lângă o peșteră și aude o voce care-i spune: «Intră și ia tot ce-ți dorești. Pentru acest lucru ai doar opt minute la dispoziție, după care poarta se va închide pentru totdeauna…să nu uiți asta. »

Femeia intră în peșteră unde găsește aur, foarte mult aur. Fericită de ce vede își pune copilul pe o stâncă și începe să strângă cât mai mult aur, timp în care vocea misterioasă îi tot repetă: «Ai doar opt minute! »

Când au trecut cele opt minute, femeia a ieșit repede din peșteră cu tot ce a strâns, iar în urma ei poarta s-a închis. În acel moment, ținând aurul în mână și-a adus aminte că și-a lăsat copilul în peșteră.”

Cam așa se întâmplă și prin viața noastră…alergăm după bogăție, care de multe ori durează puțin, în schimb ce ține de bogăția noastră interioară nimeni nu are ce să ne facă, depinde doar de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *