„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc…” la copilăria mea, gândul mă duce și la Sfântu Gheorghe

Posted on

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc…” la copilăria mea…automat gândul mă duce și la orașul Sfântu Gheorghe, unde am stat vreo doi ani de zile.

Trecând zilele acestea prin Sfântu Gheorghe mi-am adus aminte de mersul pe jos…mai ales după ce am parcurs, din nou, drumul de unde stăteam atunci și până la Colegiul Național „Mihai Viteazu”, unde învățam.

În același timp, am revăzut parcul pe unde rătăceam toată ziua cu colegii, Casa de Cultură…unde pe vremea respectivă (asta sună puțin bătrânește) era o discotecă și pe unde mă mai duceam și eu, chiar dacă nu aveam încă buletin.

Inclusiv trecând și pe lângă spitalul din oraș mi-am adus aminte cum am stat câteva săptămâni și pe acolo…cu gâtul puțin în ghips, din cauza unor jocuri copilărești, care nu s-au terminat tocmai bine pentru mine.

Legat de acest oraș am două povești trăite pe propria piele, povești care mi-au rămas întipărite în minte chiar și acum…una legata de un bătrânel ce m-a urecheat puțin pe stradă, dar și de doctorul care a avut grijă de mine prin spital.

Legat de bătrânel…copil fiind am aruncat o hârtie pe jos, iar acest bătrânel a venit din spate, m-a luat de ureche, m-a pus să ridic hârtia și împreună cu el am mers la primul coș de gunoi…o lecție pe care nu o voi uita niciodată.

Legat de medic…fiind în spital ai mei au vrut să-i dea o mică atenție, tipic românesc, ca să aibă grijă de băiat. Doctorul nici nu a vrut să audă de acest lucru, dar ai mei au tot insistat, la care doctorul m-a întrebat ce mi-aș dori să îmi cumpăr dacă aș avea bani…la care eu, fără să stau pe gânduri, i-am răspuns: „O pereche de adidași.” Doctorul m-a mângâiat și le-a spus alor mei să îmi dea mie „atenția”, ai mei rămânând mirați…la care doctorul a continuat: „Fiind pentru mine eu îi dau copilului să-și ia adidași”. Și uite cum m-am ales eu atunci cu o pereche de adidași, mult dorită, dar și cu o lecție dată de acest om…

Chiar dacă am stat decât vreo doi ani prin Sfântu Gheorghe, cred că aș putea scrie o carte sau măcar câteva povești de viață interesante, unele trăite chiar de mine. Acum…timpul a trecut, puțin…vreo 24 de ani, dar acest oraș ocupă un loc aparte în sufletul meu, deoarece exact cum ziceam la începutul editorialului: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *