Cei care locuiesc în aceste zone au și ei nevoie de trotuare, de canalizare, nu doar pe hârtie, de mijloace de transport pentru a-i duce pe cei mici la școală, de străzi asfaltate, de locuri de joacă, dar și de un iluminat public corespunzător.
În același timp, oamenii își doresc ca atunci când mai merg la primărie să nu mai fie mințiți de anumiți consilieri personali ai primarului și să li se spună că „EDILUL” este plecat în teren, în condițiile în care l-au salutat când acestea mergea spre birou.
Locuitorii din aceste zone, înainte de toate, vor să fie respectați.